joi, 5 ianuarie 2012

Crai Nou

Pe cand la cuibu-i pasarea zboara
C-un tipat jalnic ca un suspin
Si, plecand capul sub aripioara,
Pe creanga mica adoarme lin,
Zamfira trista din cort iesise
Si cu ochi umezi lung se uita
La cornul lunii ce se ivise,
Varsand pe frunte-i lumina sa.
De cand in lume gingasa fata
Zambea ca floarea de pe campii,
Numai de soare fu sarutata
Pe sanu-i fraged, pe-ai sai ochi vii.

Parul sau negru ca nori de ploaie
De-a lung pe umeri neted cadea.
Ades copila mandra, vioaie,
De soare-n paru-i se ascundea.

Iar cand pe frunte-i ducea cofita
Cu apa rece de la izvor,
Cand era umeda-a sa gurita
Si-i salta floarea pe sanisor,
Toti trecatorii simteau deodata
O sete mare in pieptul lor;
Beau multa apa, catand la fata,
Si urmau drumul oftand de dor.
Ea canta dulce ca ciocarlia
Ce ciripeste vesel in zori,
Si suna gingas atunci campia
Ca de un freamat de Zburatori.
Ades batranii, stand impreuna
Si ascultand-o pe langa foc,
Trageau cu sortii, noaptea, la luna,
Si vesteau fetei mare noroc.
Dar intr-o seara, sus, pe movila,
O Baba Cloanta, din bobi tragand,
I-a zis cu spaima: Sa fugi, copila,
De strain mandru, cu glasul bland!

De-atunci Zamfira in multe randuri
Vedea o umbra zburand prin nori,
Si toata noaptea sta ea pe ganduri
In doruri tainice, in dulci fiori.
Acum ea, trista, din cort iesise
Si cu ochi umezi lung se uita
La cornul lunii ce se ivise,
Iar glasu-i jalnic asa canta:
Crai-nou, stralucite!
Plansa m-ai gasit,
Cu ganduri mahnite,
Cu chipul cernit.
Inima-mi jeleste,
Dar nu stiu ce vrea;
Nu stiu ce doreste
Inimioara mea.
Caci aude noapte
Freamate de zbor,
S-apoi blande soapte
Ce-i soptesc din nor.
Iar a zilei raza
Cand luceste sus,
Mult apoi viseaza
Visul ce s-a dus.

Crai-nou! vin cu bine,
Cu bine te du,
Dar jalea din mine
Sa nu mi-o lasi, nu!

Sa ma lasi cu salba
De galbeni frumosi,
Cu naframa alba
Si iminii rosi.
Sa ma lasi ferice,
Cu doru-mplinit,
Zburand tu de-aice,
Crai-nou mult iubit!
Iata ca-n valea cea-ntunecata
Un strain mandru atunci trecu,
Auzi glasul, veni indata
Si-n calea fetei pe loc statu.
Blanzi erau ochii, blanda-era fata,
Bland era glasul celui strain!
Caci trecu noaptea, si dimineata
Gasi copila fara suspin.
Trei zile-n urma ea avea salba,
Salba de galbeni pe-al sau grumaz,
Avea pe frunte naframa alba,
Iar flori nici una pe-al sau obraz!

Trei zile-n urma Crai-nou se duse,
Si, cu el, mandrul strain pieri,
Sarmana fata in drum se puse
Si mult il planse, mult il dori!
Trei zile-n urma, colo, pe vale,
Ramase singur un biet mormant!
S-ades de-atunce un glas de jale
Soptind s-aude astfel prin vant:
Tu, ce spui vesel, sus, pe movila,
La cornul lunii tainicu-ti gand,
Cand vine noaptea, fugi, fugi, copila,
De strain mandru, cu glasul bland!

Niciun comentariu: