miercuri, 24 noiembrie 2010

Oglinda ucenicului

Oglinda asta nu-i a mea
Nu nu!
Nici pret nu dau pe ea
E-a lumii, posibil...

-Va picura sange...
-Nu cumva ati ascuns oglinda in suflet?

-Eu? Sunt ranit?
Cum, de unde imi picura sange?

-Prbabil oglinda e sparta
-Nu vreti s-o lipiti?

-Nu stiu ce zici
Mie nu-mi plac oglinzile
Eu nu ma uit niciodata in oglinda

-Atentie!Muriti!

-Eu?!Mai am de trait...

-Dar stai intr-o balta de sange
e-al dumneavoastra

-Nu stiu ce zici, eu nici sange nu am
Nici puls, nici suflet
Lasati-ma-n pace!

-V-aduc un lipici.
Oglinda se poate reface

-Nu stiu ce vorbiti
Vreau pace!

-Eu tac, ea nu tace
e-a lumii frustrare si infrigurare
Captiva in suflet e-oglinda lumii tale

-Ha !Ha!Ce lume?
In mine traiesc doar oamenii liberi
Oglinda...nu stiu ce-are...
Dar nu-i a mea! Un ban nu dau pe ea!

-Ssss...nu mai vorbiti, sunteti ranit
Priviti in oglinda! Sunteti acolo
Va rog sa nu muriti

Priviti oglinda lumii
Si sufletul fapturii
Stingandu-se incet

-Sa nu murim! Sa nu murim!

-Se pierde un suflet
Dar noi, oglinda
Stam vie si moarta in voi

Intoarcere


Stapane, Stapane
Mai cheama si-un cane
Sa-mi roada aripile
Sa pregete visele.

Spre sear-as pleca
De tu m-ai lasa
Sa culeg merele
Din vestede suflete

Cu dorul din noi
Canta-ti -vom apoi
Suflarea din noi.

Danseaza hieratic
In zgomotul tragic
si mut
Copilul pierdut
printre crengi

Noi fost-am copaci
Acum deradacinati
Fost-am si frunze
Ale aceleiasi crengi
Acum draga om nici sunete
sunete, plapande sunete
nu poti sa mai legi

Din frunze
si vant ne-om face candva
macar in adieri
sa simti, sa simt
prezenta ta si-a mea.

Asteapta , asteapta
o zi si mai larga
o noapte mai alba
cu zori mai albastre
Asteapta, ne-asteapta
o iarna si-atat.

E mult, e putin?
Nu-i albul divin?

joi, 11 noiembrie 2010

Manifest pentru sănătatea Pământului

Aproape am ajuns să ne mândrim
Că mai rapid în acest veac se moare,
Că noi ne-mbolnăvim şi suferim
De boala bolilor fără scăpare.

Stupizi actori ai tragicului rol,
Mai şi avem puterea inumană
De a vorbi despre acestă rană
Ce va lăsa pământul strep şi gol.

Noi sântem fiii veacului bolnav,
Noi sântem canceroşii de elită.
Nu ne mai vindecăm cu niciun praf,
Bieţi iovi pe o planetă părăsită.

Şi mai avem şi straniul obicei
De-a spune, şi-n piept a ne şi bate
Că moartea ne-a făcut averea ei
Vânzând înstrăinata sănătate.

Şi chiar acum, când eu acestea scriu,
Când vă vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea târziu...
Un om măcar ireversibil moare.

Oameni politici încă sănătoşi,
Bărbaţi puternici situaţi la cârmă,
Priviţi acest pământ de canceroşi!
Uitaţi-vă voi înşivă în urmă!

De nu cumva sunteţi şi voi pândiţi
Şi de sfârşitul nu vă e departe,
De nu v-a pus în drum ca să-i stârniţi
Ogoare de cenuşă muma moarte.

Şi dacă vă convingeţi că-i real,
Că omul hăituit de moarte este,
Că zeul lumii cade de pe cal
Străpuns ca de leucemii celeste,

Dacă nevasta unuia stă sub
Puterea bolii mari ca într-o cuşcă,
Dacă e cancer într-al lumii trup
Şi-n nervii ei miros de praf de puşcă,

De ce luptaţi cu armele de foc
Şi-aţi dus mortea la perfecţiune?
De ce nu puneţi banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?

Ca nu atât un ne-nsemnat câştig
Al vreunui doctor să ne enerveze,
Ci banii daţi pe moarte şi pe frig
Să pună omenirea-n paranteze.

Nu-i număraţi ilustrului chirurg
Banii luaţi pe grave operaţii
Dacă nu ştiţi şi banii care curg
Ca să distrugă rase, neamuri, naţii!

Mătuşa mea face economii
La gaz, lumină şi ades la carne
Fără a-nţelege şi a şti
Că-n spate omenirea-i pune coarne.

Degeaba sânt chemaţi marii sărmani
Cureaua să o strângă cu credinţă,
Când voi zvârliţi fără vreo trebuinţă
Sudoarea lor şi-a sutelor de ani.

Ne mor părinţi de cancer şi ne mor
Copii şi fraţi, şi cunoscuţi şi rude
Nimic n-amână ora morţii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.

Am merita şi noi să mai trăim.
Daţi banii noştri pentru sănătate,
Că astăzi am ajuns să ne mândrim
Cu boala nostră, prima între toate.

Vrem viaţă pentru cei ce i-am născut.
Vrem viaţă pentru noi, aflaţi în viaţă,
Că moartea chiar în noi lucrează mut
Acum, când noi vorbim despre viaţă.

Vrem să trăim! Putem să dăm şi şperţ
Pentru măcar un an de sănătate.
Opriţi vă implorăm acest comerţ
De moarte şi de tot ce nu se poate.

Oameni politici, bunii noştri fraţi,
Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii.
Dar nu putem continua.
Stopaţi această competiţie a morţii...

Adrian Paunescu