duminică, 20 iunie 2010

Gândul 2

Lasati-mă să spun cuvântului despre voi
Iubiri înghiţite de zori
Şi de fugiţi lăsaţi-mă să scriu
Să scrijelesc gândul chiar monocrom, târziu
De frica-mpărtăşirii nu vreau sa mor în veci
Mai bine e să sufăr priviri mirate, reci
Mai bine este vai, iubirea să-mi refuzi
Decât să taci stingher în necuprinse rugi.
Eu nu stiu daca e doar un noroc de-al meu
De-a fi iubită doar, mai mult de Dumnezeu
Dar despre ale voastre furnici de sentimente
Ştiu clar ca mi-aş dori să fie mai concrete.
Mi-e dor de un copac cu umbra neschimbată
Şi de copilarie cu ziua neintinată
Mi-e somnu-n trup şi totu parcă-i vrajă
Iar eu un flutur parcă
Ce zbor către apus
Si e tot mai albastru apusul ce mă cheamă
Şi nu mă mai desprind din vechea astă ramă-
De infinit ..
Cuprins intr-un unic suflet
Negăsit, nevăzut, nebănuit

sâmbătă, 19 iunie 2010

Biografie

Unde şi cum m-am ivit în lumină, nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind
În mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe care nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri care nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt ochii plini.
De umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.

Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.

Lucian Blaga