Scrisoare

Sufletul ce creste in oasele mele e brut
cu aer rece
si dragoste capruie
Neslefuite sunt aripile mele
verzi si albastre
Sfidand sentimentul incorsetat in dogme
Rauri
Tacere
Mi-a ametit gandul
umbland printre trupuri
Goliti-va de sensuri
Ramaneti numai
ghete tarate prin noroi
si murdariti si plansi
nu va primesc-napoi
Au sa va cada ace din buzunare
si-au sa danseze umbre pe trotuare
si vide, trupurile n-au sa sangere
eu, brut, urat, tot nu ma-ncurc
prin trestii plangatoare
si n-am sa cred acum
chiar nici in ochii tai
iubite.
Simt, muschiul umed peste palme
si cerul.
Te iubesc

Gand

Alina-mi somnul
Si sa-ti adorm in brate
Oprita parca din lunga-mi
cautare
In jurul meu sa te simt
respirand
Si golul tau in mantia-mi
sa se-mbrace.
Eu iti dau firul cald si palpitand
de viata,
Staveziu fir de sange ce sufletu-ti dezgheata
Tu sa-mi dai ochiul bland,
privirea visatoare,
dar nu nelinistea,
nestinsa-ti intristare.

Cu tine

Ploua, e toamna,
nu roua din ochii mei
brambura te plimbi
aprinzand lumini
in suflet
cuget hotarat,
dar nestatornica privire
spre pamant.
Cad, licurind in balti,
frunze usoare,
ca sufletul tau
cand iubeste.
Ti-ai dori o odaie
de lemn
cu geamuri mici, rotunde,
si-n casa papadii,
la margine de munte
Din somnul lung
sa te astepte ingeri
cu vinul pus pe masa
Si gusti tacerea aceasta
Ca pe-un firesc amurg
Ti-e gandul surd
Cand duhurile rele
au inghetat la geamuri
privind la tine-n casa
Auzi molatec cantec
inganat de vant,
ca visuri ce se scriu
pe lemnul crud
de brad
esti inca viu,
dar lacrimi te despart
de lume si pacat
induri,
ingandurat

Cand ingeri bat la poarta ta

zambeste-le si intra-n hora

cu flori in par te-or podobi

cu raze, in matase

si cantece de neam.

Danseaza si spune-le ca mie

doar gandul cel cu bucurie

si ei te-or invata

despre credinta si tarie

pe-acest pamant

buimac de saracie.

Si sa surazi tu mai departe

s-alungi o lacrima din

ochiul stang al lumii

sa sperii norii,

tu miel ce lupti cu lupii.

Invarte dar, tu hora-n batatura

cu-ncredere soldat

cu tineretea armura

si sabie de-om curat

In zborul tau pribeag

s-agati de aripi stele

s-aprinzi cu fiecare

lumina celor orbi

din temnitele grele...

Caci tu stii cel mai bine

cum au zacut in gratii

stramosii nostrii sfinti

slabiti de patimi

insufletiti de dorul

dupa moarte, rai prea bland

Zambeste dar frumoasa fata si prietena

ca te-ai nascut sa lupti pentru dreptati

si sa traiesti iubire si-adevar

pe-acest pamant stingher,

dar mandru ca traiesti

Timpul zboara,cuvantul ramane

La Paris muzele canta in palmele mele
Corpurile danseaza in ochii Oanei
si sufletele se iubesc pe panze in picturi

eu te iubesc pe tine
cand aburi ies din cada
si vantul gri se joaca pe
terasa
eu prea te iubesc organica cand e
cald
si-n romaneste mi-amintesc de
casa.
Eu te-astept, in roz,
culori spalate
si-o pisica neagra.

Rasai, rasai

in gura de rai

ca leul, tu zeul

rasai si nu parasi Edenul

in zori vulturii

despart spiritele

urnesc corabiile

vulturii tulburii

mar rotitor

in aur incins

la apus a nins

cu doruri de fete

nimfe prea bete

in aburii apelor

trupul fecioarelor

curatele pantece

sa legene pruncile

barbatii cei plansi

demult au fost dusi

de cozile serpilor

ochii bufnitelor

in prapastia codrilor

Sa cresti copacel

copil mititel

cu sufletul greu

in dragostea lina

ce sfantul o-ngana

Priviti oaspeti mici

ofrande pitici

pentru suflete mari

Cu usa-ntredeschisa

Micuti copii in sufetul ei

se plimba,

cand ea

canta si surade in somn

Camera simte sarutarile inchise

in gene

si se-mpletesc vise si ganduri extreme

in spatiul inchis

cu miros de culoare si dor,

amintiri de iubire arzanda,paloare

nepotrivita,

iesita din decor.

Flori de mucegai

Le-am scris cu unghia pe tencuială

Pe un părete de firidă goală,

Pe întuneric, în singurătate,

Cu puterile neajutate

Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul

Care au lucrat împrejurul

Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.

Sunt stihuri fără an,

Stihuri de groapă,

De sete de apă

Şi de foame de scrum,

Stihurile de acum.

Când mi s-a tocit unghia îngerească

Am lăsat-o să crească

Şi nu mi-a crescut

-Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric.

Ploaia bătea departe, afară.

Şi mă durea mâna ca o ghiară

Neputincioasă să se strângă

Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

Resuscitare

In roba neagra ma simt imbracata

chip de bazalt

si trupul pustiit

cu sufletul calatorind spre razele caldurii

cu ingeri infingand tepuse

de lumina

spre centru, mai spre centru

exact unde zace mort

sufletul vechi

Suavul cantec

Copiii ingeri trag de crengile-nserarii,
chipul lor alb
e glasul de sfintire

firav, zambetul lor,
regretul murdarului pacat,
dorinta de sfintire

O ingere, cu cata veselie sari tu
in baltile-astea negre
si nu ti-e teama sa nu te murdaresti!
tu fara glas imi canti asa frumos
O ingere, stai tu aici pe banca
langa mine
si-nvata-ma un psalm
sa-l spun mereu
s-adoarma diavolii din jurul meu

Un pas inapoi

Va judec aspru oamenilor
umerase cu gaturi lungi
de care-atarna funia cu pret mare
Ma sperie pretul ce-l purtati,
apoi ce-l afisati
va judec aspru, tacut si
plec apoi
va judec, trupuri cu zorzoane
si nu vreau sa ma pierd printre cristale
ci gol
si neobservat
sa ma intorc in lumea mea.

ECCE HOMO (Mie)

"Eu sânt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape
– În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape…

Eu sânt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii –
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii…

Eu sînt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole
–În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sânt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres
–În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne-nţeles !... "

Teama

"Mi-este tare teama de frunzele moarte
Teama de pajistile de roua pline
Indata-am s-adorm, daca nu ma trezesti
Inima-mi rece o voi lasa langa tine

Ce suna departe asa, dragoste
Vantu-n ferestre, dragostea mea

Sfinx de zapada, tu niciodata
N-ai sa stii ce mult te-as fi iubit
In acele diminete cand ploua
Si cuibul se strica pe creanga uscata

Ti-am pus coliere cu muguri de brad
De ce pe-acest drum ma lasi nimanui
De pleci prea departe pasarea-mi plange
Si nu-si va da vinul via verde pe grui"

Versuri: Federico Garcia Lorca